Scop: o țară cu oameni veseli și creativi

Standard

Așteptam de mult zilele astea. Sa simt că locuiesc într-o țară civilizată, cu oameni inventivi și lucruri care să spargă monotonia drumului spre casă. Recunosc, că și artiștii care prestează în vagoanele de metrou reușesc să-mi creeze o stare de bine. Cel putin pe ruta pe care merg eu, un domn te binedispune cu melodiile lui interpretate în italiană și acompaniate la chitară și o tânără domniță își mișcă demențial degetele pe clapele unui acordeon. Dar zilele trecute am avut plăcerea să descopăr o nouă stare de spirit a Bucureștiului. După o zi obositoare, am fost întâmpinată la metrou de tineri care strigau din toate puterile, celor care treceau pe covorul roșu așezat strategic de ei, că îi iiubesc și că sunt eroii lor. Nu stiu ce campanie a fost dar mi-au inseninat ziua.

Și, nu mai departe de ieri, când a fost sărbătorită Ziua Europei, m-am umplut cu energie și am afișat un zâmbet larg în fiecare stație de metrou în care am fost (Romană, Unirii și Politehnica) unde am luat parte la evenimente culturale (expo, dansuri) cu specificul mai multor țări.

Da, dacă acesta e drumul pe care mergem sunt mulțumită și oamenii din țara asta încep să-mi placă. Îmi plac spectacolele de strada și ineditul pe care-l stârnesc. Mă provoacă să fiu creativă și să mă alătur lor.Imagine

Anunțuri

Ritual de călătorie

Standard

Imagine

Pană la momentul bagajelor și al primelor zâmbete din călătorie este un drum lung și tumultos, cel putin așa pot descrie eu fiecare pregătirea de călătorie.

Pasul 1. Alegerea destinației. Motivele sunt diverse: un loc pe care dorim să-l vizităm, o destinație accesibilă financiar, mergem în vizită etc. După alegerea destinației urmează achiziționarea biletelor de avion, rezervarea unei camere de hotel (urmăresc recomandarile altor călători, recenziile făcute dar și zona în care vreau să stau și bugetul stabilit) și cercetarea locației ce urmează să fie vizitată … detalii despre ce pot vizita, unde pot mânca ce pot cumpăra, lucruri uzuale pentru fiecare călător. Doar că toate aceste informații eu nu le citesc și încerc să le rețin, nu, utilizez intens formul copy-paste de pe forumuri și site-uri în documente word pe care mai apoi le printez și le citesc în avion. Tot în avion imi fac și traseele pe zile. Astfel, reușesc să-mi ocup timpul pe durata zborului și să-mi organizez și orarul de vacanță.

Pasul 2. Bagajele. Fac o lista cu tot ce-mi trebuie și ce vreau să iau cu mine în vacanță, apoi pun la îndemână tot ce trebuie să între în bagaj și așez lucrurile astfel încât acesta să nu fie prea voluminos și să nu rămână spații goale în interior. (dacă este o călătorie de weekend sau de câteva zile și nu am bagaj de cală, atunci pulverizez parfum pe toate hainele și atâta timp cât stau împachetate mirosul persistă).

Pasul 3.Emoțiile și Drumul. Bagajul așteaptă să fie transportat, alarma de la ceas este pornită și eu încerc să-mi găsesc o ocupație care să mă facă să uit de emoțiile care pun stăpânire mereu pe mine înainte de orice călătorie, în țară sau în străinătate.

 

Stele albe în asfalt

Standard

Viteza cu care facem lucrurile și ne trăim viețile nu ne permite să observăm detalii și uneori chiar lucruri din jurul nostru. Zilele trecute, după ce cu greu a fost curățată zăpada  după străzi, am observat multe pete albe pe trotuarul pe care-l calc zilnic și pe care până acum nu am avut timp să-l  vad. Și mergând prin mai multe zone ale Bucureștiului zilelor noastre, am realizat că aceste pete albe mă urmăresc, sunt atât de multă încât trotuarul pare un cer înstelat.

Câți bipezi nepăsători au bătut acele străzi și au simțit nevoia să-și marcheze prezența aruncând guma prea mult mestecată și lipsită de gust. Mi-am amintit de perioada copilăriei când adesea ajungeam acasă cu gumă de mestecat pe pantaloni sau pe talpa ghetelor.

Trebuie să fie foarte dificil pentru unii să renunțe la egoismul lor și să-și arunce deșeurile în spațiile amenajate și să se gândească mai departe decât la confortul lor prezent.

Și totuși eu am văzut stele albe în asfalt J

Echilibru

Standard

Zilnic auzim sfaturi de la parinti, bunici, persoane care au trecut deja de varsta noastra si chiar daca timpurile se schimba viata fiecarei generatii parca urmeaza acelasi curs-nastere-bucuriile vietii, mai mici sau mai mari-si finalul, sau poate un nou inceput, inca nu am ajuns acolo sa stiu. In fine, revenind la sfaturile primite si la incapatanarea fiecarui tanar de a experimenta si de a invata din propriile greseli, eu am ajuns la concluzia ca cel  mai bine este sa gasesti un echilibru. Nu putem trai in bula de cristal creata de parinti, dar nu putem trece prin viata nici plini de vanatai si cucuie din cauza experientelor proprii. Ce inseamna echilibru? Asta depinde de ce intelege fiecare in parte. Eu, spre exemplu, inteleg sa nu pierd noptile (lucrul asta l-am inteles dupa cateva cucuie din facultate cand somnul imi parea inutil si aveam impresia ca 3 ore sunt mai mult decat suficiente-asta pentru ca citisem eu ca ne petrecem jumatate de viata dormind si am decis sa-mi pretuiesc viata –mai tarziu am inteles ca somnul este important pentru a ne putea bucura de cealalta jumatate a vietii) sa mananc doar ce-mi face bine si are gust bun si nu toate toxicitatile promovate in reclame mincinoase, sa am grija (aici nu sunt multumita deplin, inca)de corpul pe care o sa-l mai locuiesc o buna perioada de vreme si sa fiu impacata cu mine si cu deciziile pe care le iau. Impacare cu sine si linistea interioara despre care am tot auzit vorbindu-se reprezinta, in viziunea mea,  pacea pe care o simti cand stii ca ai facut ceva bun, chiar daca altii nu au observat sau nu au vrut sa observe; cand reusesti sa ignori in loc sa urasti (indivizii care pupuleaza universul si-ti polueaza spatiul intim); si sa vezi partea plina a paharului chiar si in cele mai bizare situatii.

Pentru mine, o zi echilibrata este atunci cand  intr-o sau dupa o zi agitata (fie din cauza tipetelor boss-ului, fie din cauza rautatilor sau crizele celor din jur) reusesc sa–mi recapat linistea citind o carte buna, ascultand muzica cu un pahar de vin sau un ceai in fata si zambind. A!  Si cand nu uit sa visez :).

Imagine

Enjoi life.

Mituri si reduceri

Standard

După marea nebunie a celei mai intunecate vineri din an, anul acesta transformata intr-o intreaga saptamana, Flanco a decis sa demareze o super campanie de reduceri inante de Craciun. La radio, tv, in presa scrisa, pe site-uri, peste tot te informa ca trezirea de dimineata (de la 6 la 9) iti aduce o reducere de 15% si pentru somnorosii care ajung  după 9 de 10%, la orice produs!!! Ca orice campania romanesca de reduceri avea adaosul de 15% la produse, fata de pretul de piata. Nevoia i-l face pe om sa-si forteze mana si cum unul din baietii cuminti ai lui Mos Craciun s-a hotarat foarte greu ce sa-i ceara acestuia  -cu 2 zile inante de ziua cadourilor- a inceput cursa dupa cadoul mult dorit.  Stiam sigur ca-l găsesc în PromenadaMall, dar asta inseamna  sa merg pana in celalalt capat al orasului, mult de  mers, putin timp la dispozitie. Emag-ul nu stiam cum face livrarile in perioada acesta si nu am riscat sa-l pun pe Mos in incurcatura;  Afi,  parea cea mai simpla solutie doar ca nu-l aveau si daca faceam comanda venea in aproxmativ doua saptamani, dupa cum mi-a spus un reprezentant al magazinului care se lauda cu sloganul „mereu peste asteptari“.Dar cum mergem  prin magazin am zarit ceva de care aveam nevoie. Merg sa achit și  fatauca de la casa imi spune pretul, moment in care imi vin in minte avalansele de reclame de la flaco cu reduceri si o intreb daca nu se aplica mareata reducere de 10%. S-a aplicat, doar ca era datoria mea sa o anunt pt ca ea era prea plictisita de viata sa mai gadeasca ce promotii are magazinul in care lucreaza. Am cautat celebrul mouse si in alte magazine, dar, nici urma de el. Urmatoarea oprire a fost in magazinul Unirii, tot la un Flanco si aici l-am gasit pe ultimul. Ajunsa la casa aud din nou pretul intreg, obisnuita cu sistemul  magazinului, ii arat domnitei de la casa afisul din spatele ei cu reducerea de 10% pentru toate produsele, atentie toate produsele! Si îmi spune ca la accesorii nu se fac reduceri. Hmm…reducerea de 10% din pret insemna  aproximativ 40 de lei, puteam sa o las asa ca doar era Craciunul…dar avand experienta din celalalt magazin, am insistat. Tanara intreba colegii din stanaga, din dreapta, daca se fac reduceri si la accesorii si erau cu totii nedumeriti, de parca erau cu totii cazuti din cer. Isi facu aparitia un tanar care parea mai dezghetat si ii  spuse scurt sa faca reducere de 7%, apoi  se intoarse catre mine si-mi spuse ca nu-mi poate face si  reducerea de 3%. Am incercat sa-i cer lamuriri referitor la anuntul din campania lor in care era specificiat negru pe alb ca reducerea se facea la toate produsele, am cautat si steluta minuscula unde sa fie specificata aceasta explicatie dar nimic. Domnul a disparut dupa ce mi-a spus scurt ca sigur este mentionat  undeva in regulament. Rezultatul? O campanie mincinoasa, un magazin cu angajati neseriosi si totusi o reducere de 7%. Life is good 🙂ImagineImagine